Cu cat vor Guvernanti sa Mareasca Alocatie Pentru Copii din 2019

In Noul an 2019 Cei de la putere au Decis Sa mareasca alocatiile pentru copii de 0-2 ani la 300 lei si pentru cei de 2-18 ani 160 lei Aceasta Stire asteptam Sa o regasim in monitorul Oficial,Pentru a fi Oficiala

Unele Mamici Vorbesc pe retele de socializare precum acest lucru este o minciuna a celor din PSD!

Propunere Pnl

Ce spune proiectul de lege

 „Propunerea este de majorare a cuantumului alocației cu 50% pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-2 ani, care vor beneficia de o alocație în valoare de 300 lei și cu 80% pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, care vor beneficia de o alocație în valoare de 150 lei. România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privință cuantumului alocației pentru copii. Dacă în majoritatea acestor state alocația pornește de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesitățile unui copil”, precizează deputatul PNL Robert Sighiartău, inițiatorul proiectului.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *